Teoria relativității speciale a lui Albert Einstein, publicată în 1905, este un pilon fundamental al fizicii moderne. Ea descrie cum legile fizicii funcționează la fel pentru toți observatorii non-accelerați și introduc notiunea ca viteza luminii în vid este aceeași pentru toți observatorii, indiferent de mișcarea lor sau de cea a sursei luminoase. Aceasta duce la unele concluzii neintuitive, precum dilatarea timpului (timpul se scurge mai încet pentru un obiect în mișcare), contractarea lungimii (un obiect în mișcare este mai scurt în direcția mișcării) și echivalența dintre masă și energie, rezumată în faimoasa formulă E=mc^2.