În timpul Renașterii, arhitectura a devenit o expresie a perfecțiunii și a armoniei, bazată pe studiul antichității. Arhitecții renascentiști au folosit proporții precise, simetrie și elemente clasice, precum coloanele și arcurile, pentru a crea clădiri impresionante, cum ar fi catedrale și palate. De asemenea, s-au axat pe o utilizare creativă a luminii și a umbrelor, pentru a crea efecte de adâncime și de strălucire.