În "Luceafărul", Mihai Eminescu descrie dragostea în două feluri. Pe de o parte, există dragostea pământească, reprezentată de Cătălina, o iubire efemeră, limitată de limitele lumii materiale. Pe de altă parte, există dragostea cerească, reprezentată de iubirea Luceafărului, care este absolută, eternă, dar și imposibilă. Relația dintre Cătălina și Luceafărul demonstrează imposibilitatea împăcării dintre lumea reală și cea ideală, a materialului cu spiritualul. Tema dragostei este complexă și plină de metafore, fiind una dintre cheile de boltă ale întregii opere.