În operele lui Marcel Proust, ideea de timp nu este prezentată ca fiind liniară, ci mai degrabă ca fiind ciclică sau reversibilă. Autorul explorează conceptul de timp pierdut și redescoperit prin memoria involuntară, un exemplu fiind cunoscuta scenă a pesmetului din "În căutarea timpului pierdut". Prin experimentele sale narative, Proust sugerează că timpul adevărat este cel interior, subiectiv, care poate fi accesat doar prin amintiri și percepții personale.