Teoria relativității este o teorie fizică formulată de Albert Einstein în încercarea sa de a reformula legile fizice pentru a le face compatibile cu teoria electromagnetică a lui Maxwell și reușind acest lucru prin introducerea conceptului de relativitate. Teoria relativității constă din două pați: teoria relativității speciale, care se ocupă cu mișcarea obiectelor în absența forțelor gravitaționale, și teoria relativității generale, care se ocupă cu mișcarea obiectelor în prezența forțelor gravitaționale. Revoluționând fizica modernă, teoria relativității a introdus idei noi și uneori contraintutive, cum ar fi încetinirea timpului, dilatarea spațiului și relativitatea simultaneității.