Interpretarea Copenhaga este o teorie în fizica cuantică care se referă la efectul observatorului asupra mediului în care se desfășoară experimentul. Ea susține că, în absența observației, un sistem cuantic se află într-o stare de superpoziție, adică în mai multe stări cuantice simultan, însă, odată ce este observat, se determină una dintre stările posibile.